Bihor:Dosar penal pentru tentativă de omor în cazul unei femei înjunghiate de fostul iubit, un poliţist local

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a informat luni că procurorii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de omor în cazul înjunghierii unei femei, duminică seara, pe strada Oneştilor din Oradea. Principalul suspect este fostul iubit, poliţist local, care, după ce şi-a aplicat mai multe lovituri vătămătoare, a fugit imediat după atac. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim procurorul adjunct Sabău Gligor, în data de 10.01.2021, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe str. Oneştilor nr. 15 din Oradea, pe fondul unei stări conflictuale vechi, autorul i-a aplicat victimei K. L. I. în vârstă de 46 ani mai multe lovituri cu un corp tăietor înţepător în zona abdomenului şi a toracelui. Victima a fost transportată la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale, iar leziunile i-au pus în primejdie viaţa, salvarea sa datorându-se tratamentului prompt şi calificat. ‘Până în prezent în cauză nu s-a început urmărirea penală faţă de suspect, având în vedere că şi presupusul autor se află internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale,’ se arată în comunicat. În cauză se efectuează în continuare cercetări penale pentru stabilirea situaţiei de fapt, a împrejurărilor în care au fost comise faptele şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate. Femeia şi bărbatul cu care ar fi avut o relaţie, dar de care s-ar fi despărţit în urmă cu câteva luni, s-ar fi cercetat în maşina victimei, în parcarea din faţa blocului. Bărbatul a atacat-o cu un cuţit, lovind-o de mai multe ori, după care şi-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul şi a fugit de la locul faptei, încercând să se ascundă într-o clădire în construcţie din apropiere. În zonă au ajuns mai multe echipaje de poliţie, dar şi procurori, care au început căutările agresorului, inclusiv cu ajutorul unui câine de serviciu. Coordonaţi de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, chestorul Alin Haniş, poliţiştii l-au găsit pe suspect câteva ore mai târziu, ascuns în clădirea aflată în construcţie, în apropiere de locul în care şi-a înjunghiat fosta iubită. Chestorul Alin Haniş a confirmat, pentru AGERPRES, că bărbatul este poliţist local şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul Poliţiei Locale Oradea, fiind, la un moment dat, chiar şeful acestei instituţii. Potrivit medicului Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor, femeia rănită a fost operată, starea ei fiind stabilă după intervenţia chirurgicală. ‘Bărbatul a fost internat aseară cu mai multe plăgi, pe membrele inferioare şi superioare, abdomen, torace. A fost în permanenţă stabil şi conştient. Femeia a avut mai multe leziuni, în zona toracelui şi abdomenului. A fost operată şi a ieşit stabilă din operaţie’ a declarat dr. Hadrian Borcea.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare