BILANȚ COVID. 2.398 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. 23 de persoane au decedat, între care un bebeluș de două luni

Ministerul Sănătăţii a informat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 23 de decese în rândul pacienţilor cu COVID, printre care şi un bebeluş în vârstă de 2 luni.

Potrivit MS, sugarul avea 2 luni şi a fost născut prematur în judeţul Alba.

Un număr de 2.339 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 89 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 191 pacienţi, dintre care 163 sunt nevaccinaţi anti-COVID-19.

Din totalul pacienţilor internaţi, 303 sunt minori, 298 fiind internaţi în secţii, cu cinci mai puţini faţă de ziua anterioară, şi cinci la ATI, cu unul mai mult faţă de ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 23 de decese în rândul pacienţilor cu COVID.

Dintre cele decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani (un bebeluş de 2 luni), 13 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 19 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 6 erau vaccinaţi anti-COVID.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.751 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare