Bilanț COVID: 300 de cazuri noi, în ultimele 24 h

300 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate, în ultimele 24 h, cu 369 mai puţine faţă de ziua precedentă, a transmis, duminică, Ministerul Sănătății, precizând că au fost raportate 6 decese.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 300 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 369 mai puţine faţă de ziua anterioară. 57 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a anunțat Ministerul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.103 cu 17 mai multe faţă de ziua anterioară.

La ATI sunt internate 112 persoane, cu 5 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 112 pacienţi internaţi la ATI, 100 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 64 sunt minori, 63 fiind internaţi în secţii, cu 6 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 1 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până duminică, 67.082 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 08.10.2022 (10:00) – 09.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (5 bărbaţi şi 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 6 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 2 dintre aceştia erau vaccinaţi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare