Bilanţul „Comandamentului Sezon Estival 2022” al ANSVSA: S-au dat amenzi de pete 2 milioane de lei

În perioada 27 iunie – 25 iulie, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat 851 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, fiind aplicate 176 de sancţiuni în valoare de 2.125.800 de lei. Au fost emise o ordonanţă de interzicere a activităţii şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.

De asemenea a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 534,16 kg de produse alimentare (peşte, carne, produse din carne, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.

În urma acestor controale, s-au constatat deficienţe cu privire la:

– comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;

– ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate, potrivit legislaţiei în vigoare;

– condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie;

– depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

– folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră;

– comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

Echipele de inspectori din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022” activează pe întreg litoralul Mării Negre, efectuând acţiuni de control oficial în unităţile de alimentaţie publică şi în cele de vânzare cu amănuntul. Sunt monitorizaţi şi consiliaţi agenţii economici care organizează festivaluri, tărguri şi expoziţii. O atenţie deosebită se acordă taberelor şi unităţilor de alimentaţie publică, unde servesc masa grupuri organizate de copii.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare