Birou permanent „de vară” fără cvorum: Senatorii – convocaţi prin SMS

Senatorii nu au reuşit să se strângă, joi, la şedinţa Biroului Permanent, care avea pe ordinea de zi repartizarea către comisii a ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern în ultima perioadă.

Şedinţa a fost amânată din lipsă de cvorum, marii absenţi fiind tocmai senatorii din majoritatea PSD-ALDE, iar acest lucru a fost pus de către senatorul USR Vlad Alexandrescu pe seama unei sciziuni în rândurile PSD.

„Constatăm că a fost o lipsă de cvorum, această lipsă de cvorum s-a datorat reprezentanţilor PSD şi ALDE, ceea ce este foarte interesant că PSD nu a reuşit să-şi mobilizeze oamenii. Acest lucru arată probabil o sciziune în rândul PSD, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru Opoziţie. Cei care s-au prezentat a fost foarte clar pentru noi că au fost nişte lachei ai domnului Dragnea, pentru că ei înşişi erau total în necunoştinţă de cauză, nu ştiau de ce trebuia să fim aici şi dacă vom fi aici şi săptămâna viitoare. „, a declarat Vlad Alexandrescu.

Tot o scindare vede şi senatorul PNL  Mario Oprea:

„Biroul permanent al Senatului este format din 13 senatori – PSD are 7 senatori, iar ALDE unul, ca atare era foarte uşor de a asigura cvorumul pentru această şedinţă. (…) Şi eu văd în PSD o scindare şi mă aştept ca aripa tradiţională să învingă şi să mai fim chemaţi pentru a fi repartizată această ordonanţă la comisie. Mă aştept la o vară fierbinte pentru PSD”.

Ipoteza lansată de senatorii USR şi PNL a fost confirmată pentru ecopolitic.ro de surse din coaliţia majoritară, care au susţinut totodată că parlamentarii au fost convicaţi prin SMS de „şeful” Claudiu Manda.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare