Birourile permanente reunite vor stabili mâine când are loc plenul comun pentru schimbarea șefilor TVR și Radioului

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat, luni că a stabilit cu președinta a Senatului, Anca Dragu, să convoace Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a decide convocarea plenului celor două Camere în vederea respingerii rapoartelor de activitate ale TVR, Radioului și demiterea Avocatului Poporului.

„Printre punctele care vor figura pe ordinea de zi a plenului Camerelor reunite se număra raportul TVR, raportul Radioului, se numără declanșarea procedurii de audiere a candidaților pentru Consiliul Național  al Audiovizualului, de asemenea, dacă va fi finalizat de Comisiile juridice, raportul cu privire la solicitarea de demitere a Avocatului Poporului și nu în ultimul rând, raportul CNA.

Se știe că respingerea raportului CNA duce la pierderea poziției de președinte al CNA. Sigur, vor mai figura și alte puncte, constituirea grupurilor de prietenie, decizia privitoare la componența și conducerea grupurilor de prietenie este o decizie a Plenului Parlamentului și în măsura în care vor apărea urgențe, vom propune și alte puncte pe ordinea de zi a ședinței comune a  celor două Camere”, a spus Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare