Biserica de lemn aflată în complexul turistic Borşa din Munţii Rodnei a ars de Florii

Biserica de lemn aflată în complexul turistic Borşa din Munţii Rodnei a fost cuprinsă de un incendiu, duminică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

„Până în acest moment nu au fost înregistrate victime umane”, a declarat Oana Alexa Gonczi.

Conform acesteia, pompierii maramureşeni sunt sprijiniţi de o echipă de intervenţie de la ISU Bistriţa-Năsăud.

„Două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Intervenţie Borşa şi un echipaj din cadrul Secţiei Vişeu de Sus intervin pentru lichidarea incendiului izbucnit la biserica din lemn din Borşa Complex. De asemenea, un echipaj medical SMURD se afla la locul intervenţiei. (…) Au mai fost suplimentate forţele de intervenţie cu încă două autospeciale, dintre care una de la ISU Bistriţa”, a precizat Oana Alexa Gonczi.

Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost localizat, iar echipajul de pompieri trimis de ISU Bistriţa-Năsăud s-a retras la bază. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare