Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a decis să anuleze licitaţiile declanşate încă din vara anului trecut pentru trei dintre cele cinci loturi de drumuri judeţene, având în vedere că ofertele depuse nu au fost conforme, potrivit datelor comunicate marţi, la solicitarea AGERPRES, de către purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihaela Ivan.
Procedurile de licitaţie au fost reluate pentru loturile Năsăud, Şieu şi Lechinţa, potrivit anunţurilor publicate pe SEAP la sfârşitul săptămânii trecute, iar valoarea maximă estimată a contractelor este de aproximativ 11,53 milioane de lei.
Perioada de atribuire a contractelor pentru aceste loturi a fost redusă de la patru ani la trei ani, pentru a se alinia cu termenele prevăzute pentru celelalte două loturi de drumuri judeţene, iar ofertele trebuie depuse până în data de 22 martie.
Nici procedurile de atribuire pentru loturile Bistriţa şi Beclean nu sunt finalizate, acestea fiind în faza de deliberare a câştigătorilor.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean a precizat că, în cazul în care nu vor fi depuse contestaţii, contractele pentru aceste două loturi ar putea fi semnate în data de 17 februarie, iar între timp deszăpezirea se face pe bază de note de comandă cu firmele cu care s-a încheiat precedentul acord-cadru.
‘În acest moment, curăţarea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene este asigurată de firmele care au avut contracte anul trecut, până la încheierea noilor contracte. Acest lucru, inclusiv pe Lotul 3 – Năsăud, Lotul 4 – Şieu, Lotul 5 – Lechinţa, unde procedura de achiziţie a fost reluată, deoarece oferta depusă nu a fost conformă. Dar şi pe lotul 1- Bistriţa şi lotul 2 – Beclean, unde, în cazul în care nu se depun contestaţii, se vor semna contractele de servicii, pe data de 17 februarie. Precizăm că, în toate cazurile de până acum, s-a intervenit prompt cu material antiderapant’, a transmis Mihaela Ivan.
Consiliul Judeţean a estimat că valoarea lucrărilor de întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene, în perioada 2021/2022 – 2024/2025, s-ar ridica la maximum 26 milioane de lei, cu 25% mai mult faţă de valoarea acordului-cadru anterior.
Reţeaua de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud are o lungime de aproximativ 700 de kilometri. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE