Bistrița-Năsăud: Deputatul Bogdan Ivan, ales președinte al organizației județene a PSD

Deputatul Bogdan Ivan a fost ales, vineri seară, în funcția de președinte al organizației județene PSD Bistrița-Năsăud, acesta succedându-i lui Radu Moldovan, cel care a condus filiala în ultimii 19 ani.

Ivan a îndeplinit funcția de președinte interimar al PSD Bistrița-Năsăud începând cu data de 22 aprilie, când Radu Moldovan, care conduce Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost vizat de percheziții ale Direcției Naționale Anticorupție, alături de subordonați ai săi, motiv pentru care și-a dat demisia din funcția politică.

Fostul lider al PSD Bistrița-Năsăud nu a fost prezent la Conferința județeană de alegeri, însă a transmis un mesaj video, aplaudat în picioare de cei prezenți, în care și-a anunțat finalul carierei politice și predarea ștafetei către Bogdan Ivan.

‘Dacă există o lecție pe care am învățat-o în toți acești ani, este aceasta: funcțiile sunt doar mijlocul prin care se construiesc comunitățile. Sunt mai importante conștiința și munca, să fii un om care crede, care muncește și care nu renunță. Vă mulțumesc pentru acest drum, pentru încredere, pentru loialitate, pentru tot ceea ce am construit împreună. (…) Astăzi, cu aceeași responsabilitate cu care am primit această misiune politică în urmă cu mulți ani, a sosit momentul să predau ștafeta, cu încredere, mai departe. O predau unui om tânăr, dar cu experiență; unui om care a crescut în această echipă, a fost alături de noi în momentele importante (…). Drumul meu politic se încheie aici. Privesc înainte cu liniște și cu încredere. Nu am făcut nimic rău și nici un lucru de care să îmi fie rușine. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sunt convins că voi depăși și această perioadă complicată pentru mine și pentru familia mea’, a spus Radu Moldovan.

Noul lider al PSD Bistrița-Năsăud a ținut să sublinieze că, în mandatul său, va duce mai departe misiunea începută de Radu Moldovan și le-a transmis colegilor de partid să nu se arate ‘slăbiți’ sau puși ‘cu capul plecat’.

Sursa: Agerpres.ro

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare