Municipiul Bistriţa va intra de marţi în scenariul roşu, ca urmare a deciziei luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, a anunţat luni seară Instituţia Prefectului.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 raportată luni a fost de 3,63 la mia de locuitori.
De altfel, incidenţa a depăşit 3 la mie încă de joia trecută, după două luni în care municipiul Bistriţa s-a aflat în scenariul galben.
Decizia de intrare în scenariul roşu presupune închiderea la interior a restaurantelor, barurilor şi cafenelelor, dar şi a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi suspendarea activităţii în cadrul cinematografelor şi instituţiilor de spectacole.
‘Restricţiile prevăzute de prezenta hotărâre se vor ridica prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică. Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate situaţia în care ne aflăm, pentru a reveni cât mai curând la normalitate’, se mai arată în mesajul postat de Prefectură pe Facebook. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)
Sursa: PRESSONLINE