Bistriţa-Năsăud: Om de afaceri, sub control judiciar pentru lucrări neautorizate în zona protejată a vechii cetăţi Bistriţa

Un om de afaceri din municipiul Bistriţa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru efectuarea de lucrări neautorizate la un restaurant deţinut de acesta şi situat în vecinătatea zidului vechii cetăţi medievale, din parcul municipal, fără a avea aprobări din partea primăriei sau a Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Potrivit informaţiilor transmise vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, cazul este cercetat de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

‘La data de 18 august a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal aflat în instrumentarea poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a unui bărbat, de 59 de ani, din Bistriţa. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că la un imobil din Bistriţa, deţinut de o societate pe care bărbatul în cauză o administrează, ar fi fost efectuate lucrări de construcţie şi demolare şi ar fi fost continuată executarea lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, constând în intervenţii la peretele clădirii respective, în zona uşii de acces. Totodată, ar fi fost efectuate lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică’, a informat IPJ.

Poliţia Locală Bistriţa a fost cea care a sesizat IPJ şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură după ce zidul gros, parte a vechii cetăţi medievale, a fost spart pentru a face loc unei uşi din termopan, iar clădirea iniţială a fost extinsă cu un corp sprijinit pe zidul cetăţii medievale, afectând inclusiv şanţul de apărare.

Ulterior, autorităţile au dispus oprirea lucrărilor, însă omul de afaceri nu a ţinut cont de acest lucru.

Legea privind protejarea monumentelor istorice prevede că intervenţiile efectuate asupra imobilelor istorice sau a celor situate în zone de protecţie a monumentelor sau în zone construite protejate pot fi făcute numai în baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii sau, după caz, de direcţiile judeţene de resort.

Omul de afaceri în cauză a candidat ca independent la Primăria Bistriţa în urmă cu 15 ani, folosind un afiş electoral controversat, conţinând un gest obscen, care a fost interzis la acea vreme de Biroul Electoral. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare