Bistriţa-Năsăud: Peste 250 de olimpici la Matematică şi Informatică participă la un concurs interjudeţean, în perioada 24-26 martie

Peste 250 de olimpici la Matematică şi Informatică din şapte judeţe se vor întrece la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul concursului interjudeţean ‘Grigore Moisil’, ajuns la cea de-a 35-a ediţie, ce va avea loc în municipiul Bistriţa.

Ediţia din acest an va debuta vineri, 24 martie, iar judeţele participante sunt Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Concursul se doreşte a fi o etapă de pregătire înainte de faza naţională a olimpiadelor de Matematică şi Informatică.

Potrivit informaţiilor furnizate miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către inspectorul şcolar de matematică Ioan Ioja, prima ediţie a acestui concurs a avut loc în anul 1986, la iniţiativa judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, la care au aderat ulterior şi celelalte trei judeţe, iar singurii ani în care nu s-a organizat au fost cei marcaţi de pandemia de coronavirus.

Concursul este dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu şi se va desfăşura în trei unităţi şcolare din municipiul Bistriţa.

Tot vineri, 24 martie, va avea loc, în colaborare cu extensia Bistriţa a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), concursul ‘SolidWorks Mastermind Challenge’, destinat elevilor de liceu din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Concursul are ca scop dezvoltarea creativităţii şi abilităţilor de modelare 3D, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu un loc garantat, fără concurs, la specializările robotică şi design industrial din cadrul UTCN. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare