Un bărbat din municipiul Bistriţa a sunat la Poliţie pentru a anunţa că fiul său de 36 de ani, care fusese recent confirmat cu COVID-19 şi primise decizie de izolare la domiciliu, a părăsit locuinţa, potrivit buletinului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Fiul a fost găsit de poliţişti în zona autogării din municipiu şi pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
‘Aseară (luni seară – n.r.), poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 36 de ani, din municipiul Bistriţa, faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică l-au depistat în zona autogării din Bistriţa, fiind sesizaţi de tatăl acestuia cu privire la faptul că, deşi a fost confirmat pozitiv SARS-CoV-2, a plecat de la domiciliu’, se menţionează în comunicatul Poliţiei.
După ce a fost găsit, bărbatul de 36 de ani a fost internat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE