Blocul Național Sindical a identificat principalele probleme la legea pensiilor

Blocul Naţional Sindical organizează miercuri o conferinţă de presă, începând cu ora 10:00, la sediul organizaţiei, pe tema proiectului de Lege adoptat de Guvernul României privind reforma sistemului public de pensii.

În cadrul conferinţei, va fi prezentată o analiză realizată de BNS care relevă principalele probleme ale proiectului şi soluţii concrete pentru reforma sistemului public de pensii.

Conferinţa va fi susţinută de preşedintele BNS, Dumitru Costin, şi de vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de Lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 19 abţineri.

Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Potrivit proiectului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Conform actului normativ, dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

În cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).

Totodată, se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 – 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 – 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

Proiectul urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare