BNR: Inflația va crește mai pronunțat/Descrește gradual la 9,6%, în decembrie

Banca Națională a Românie a anunțat, vineri, că inflația va crește mai pronunțat decât s-a anticipat, respectiv 11,2%, în luna iunie, însă va fi urmată de o descreștere graduală, până a 9,6% în decembrie 2022

„În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor analize, rata anuală a inflaţiei va creşte probabil ceva mai pronunţat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie, care indica majorarea ei la 11,2% în luna iunie, urmată de o descreştere graduală, până la 9,6% în decembrie 2022, dar mai abruptă în semestrul II 2023, implicând coborârea acesteia la 3,2% la finele anului”, potrivit minutei BNR.

Banca Națională a remarcat însă şi ameliorarea recentă a situaţiei epidemiologice pe plan intern, care a condus la încetarea stării de alertă şi la ridicarea tuturor restricţiilor de mobilitate mai devreme decât s-a anticipat, cu consecinţe favorabile asupra activităţii economice.

Oficialii BNR au evocat măsurile guvernamentale aplicate/prefigurate vizând protejarea puterii de cumpărare a populaţiei şi sprijinirea companiilor, dar şi accelerarea unor investiţii în sectorul energetic, precum şi gestionarea situaţiei refugiaţilor.

În aceste condiţii, membrii Consiliului au convenit că o sursă de incertitudini şi riscuri crescute la adresa previziunilor o constituie conduita viitoare a politicii fiscale, având în vedere, pe de o parte, cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei de înăsprire a condiţiilor de finanţare, iar, pe de altă parte, actuala conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, marcată de implicaţiile războiului din Ucraina şi ale sancţiunilor impuse Rusiei, potrivit sursei citate.

În luna martie, inflația a ajuns la 10,2% din PIB.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare