BNS: În timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, conducerea Companiei Naționale Poșta Română a deschis între timp două dosare în instanță

BNS anunță că în timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, conducerea Companiei Naționale Poșta Română a deschis între timp două dosare în instanță. 

”Blocul Național Sindical informează că în timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, conducerea Companiei Naționale Poșta Română a deschis între timp două dosare în instanță. Unul pentru suspendarea grevei și unul pentru constatare nelegalitate grevă și daune.
Reprezentanții sindicatului se vor prezenta mâine în instanța de judecată pentru a-și formula apărarea.

Greva angajaților din cadrul C.N. Poșta Română continuă și astăzi la nivel național”, spune BNS.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare