BNS: Sindicatele personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete declanșează acțiuni de protest

Sindicatele care reprezintă personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete anunță acțiuni de protest începând de miercuri, a anunțat un comunicat de presă publicat pe site-ul Blocului Național Sindical.

Protestele sunt anunțate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND, în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, la solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție.

  • Sindicatele protestează astfel față de „iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României din data de 28 ianuarie 2020„.

„Ne arătăm indignarea împotriva ”eliminării” pensiilor de serviciu, denumite ”pensii speciale” de către parlamentari pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil.

Înțelegem să aducem la cunoștință că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată. Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică. Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?„, se arată în comunicat.

Prin urmare, adaugă sindicatele, în virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare și în urma deciziei luate de organele colegiale de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale, față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție, Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze următoarele forme de protest care constă în suspendarea activității în intervalul orar 10:00-12:00, începând cu data de 22.01.2020 – personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură.

„Începând cu data de 27.01.2020 va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23.01.2020„, adaugă comunicatul de presă.

 

 

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare