Bode: Trebuie să-i facem pe români să aibă mai multă încredere în noi

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Lucian Bode, a declarat marţi, la Galaţi, că „nimeni nu este pe viaţă într-o funcţie, nimeni nu stăpâneşte un judeţ după bunul plac” şi le-a transmis liberalilor gălăţeni că trebuie să ducă o bătălie „cu cei care se cred eterni la butoanele puterii”, scrie Agerpres.

„Este misiunea, datoria noastră să îi facem pe români să aibă mai multă încredere în noi şi vom reuşi dacă suntem serioşi, dacă suntem autentici şi venim cu proiecte de valoare şi oameni credibili în faţa lor. Obiectivul nostru este unul dublu pentru alegerile din 9 iunie. Pe de o parte, să avem o administraţie locală liberală extinsă şi întărită, atât în Moldova, Banat şi Ardeal, cât şi în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, dar să fie condusă această administraţie, cele mai multe să fie conduse de către Partidul Naţional Liberal. În al doilea rând, o dreaptă puternică în Uniunea Europeană, cu valori consolidate şi apropiate de cetăţeni, familii, antreprenori şi comunităţi, o dreaptă care să conducă pe mai departe destinele comunităţii europene, adică Partidul Popular European. Este nevoie de voi toţi pentru a le atinge şi pentru a duce mai departe proiectul liberal”, a afirmat Lucian Bode.

Liderul liberal a adăugat că „nimeni nu este pe viaţă într-o funcţie, nimeni nu stăpâneşte un judeţ după bunul plac”.

„Local, trebuie să duceţi o bătălie cu cei care se cred eterni la butoanele puterii. Convingeţi oamenii că se poate mai mult pentru Galaţi. Dar nu cu actuala administraţie prăfuită şi uzată, dar nici cu cei cu gura mare, cei ce se dau viteji pe Facebook, pe Tiktok, dar nu cunosc administraţie, ci doar fac figuraţie. Galaţiul liberal se construieşte cu seriozitate, cu pricepere, cu determinare. Se poate mai mult şi mai bine şi în Galaţi, iar voi sunteţi singura alternativă la actuala administraţie locală”, a spus Bode.

Secretarul general al PNL a precizat că liberalii au candidaţi în peste 95% din UAT-urile din ţară şi au adunat peste 1,5 milioane de semnături de susţinere strânse la nivel naţional pentru consiliile judeţene. El a afirmat şi că liberalii vor fi la guvernare şi după alegerile din acest an.

„Nu doar pe 9 iunie trebuie să fim victorioşi, ci şi în septembrie, când vom da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Iar în decembrie, după alegerile parlamentare, vom decide cine va guverna România, iar Partidul Naţional Liberal va fi în guvernare şi după 2024 pentru mulţi ani. (…) Oameni buni, avem cei mai mulţi candidaţi din istoria PNL. Peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România au candidaţi liberali, spre deosebire de 90% PSD, spre 50% AUR şi 30% ceilalţi. Candidăm cu peste 1,5 milioane de semnături de susţinere pentru consiliile noastre judeţene. Şi mai candidăm cu o zestre, cu peste 1.150 de primari în funcţie, din care 12 aici, pe scenă. Şi le mulţumesc pentru că au rămas alături de PNL. De ce spun toate acestea? Pentru că dacă vom avea o mobilizare bună, o bună organizare în săptămânile care urmează, în ziua votului, şi foarte important, vom respecta ceea ce stabilim, adică vom fi disciplinaţi, sunt convins că pe 9 iunie PNL va câştiga alegerile locale în România”, a menţionat Lucian Bode.

El a participat, marţi, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, europarlamentarii Dan Motreanu şi Rareş Bogdan şi alţi lideri locali şi naţionali, la conferinţa de lansare a candidaţilor PNL Galaţi pentru alegerile locale din 9 iunie.

PNL Galaţi şi-a propus să câştige Consiliul Judeţean cu George Stângă, în timp ce pentru primăria municipiului Galaţi candidează Onuţ Valeriu Atanasiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare