Bode: Următorii 10 ani, cruciali pentru România; doar un preşedinte dat de PNL va ţine cârma dreaptă

Următorii 10 ani sunt cruciali pentru România şi doar un preşedinte al ţării dat de Partidul Naţional Liberal (PNL) poate ţine cârma dreaptă, iar acesta poate fi Nicolae Ciucă, a declarat vineri seara, la Bistriţa, secretarul general al formaţiunii, Lucian Bode, cu ocazia evenimentului de lansare a candidaţilor la alegerile locale de la nivelul filialei Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres.

„Următorii 10 ani sunt cruciali pentru România şi pentru PNL, dar, subliniez, sunt cruciali pentru România, pentru că va trebui să accelerăm dezvoltarea, să menţinem stabilitatea, siguranţa şi cursul euroatlantic al României. Şi va trebui să mai facem ceva: să respingem vehement extremismul şi sper că pe 9 iunie vom reuşi să facem acest lucru, să respingem extremismul care vrea o Europă dezbinată, care ne vrea în afara Europei. Eu cred că acest lucru este posibil, doar că, în opinia mea – şi sunt convins că sunt în asentimentul dumneavoastră -, doar un preşedinte al României dat de PNL poate ţine cârma dreaptă în această ţară. Şi cred că el poate să fie preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Vreau să nu vă îndoiţi de asta, vreau să ştiţi că fiecare vot pe 9 iunie contează, pentru că avem pentru ce şi cu cine lupta şi, mai ales, avem ce apăra”, a spus Bode.

El a a declarat că este convins că PNL poate câştiga alegerile locale din 9 iunie, „printr-o bună mobilizare, printr-o bună organizare şi prin disciplină”.

„Eu sunt încrezător că PNL, prin acest avânt pe care şi l-a luat, depunând liste complete în peste 95% din UAT-uri, reuşind să adune peste 1,5 milioane de semnături pentru susţinerea acestor liste, candidând cu peste 1.150 de primari în funcţie, are toate premisele, printr-o bună mobilizare, printr-o bună organizare şi prin disciplină, ca pe 9 iunie să câştige alegerile locale din România. (…) Suntem de acord cu toţii că un partid trebuie să fie conectat la oameni, la comunitate. De la ei ne luăm energia, puterea. Aleşii locali ai PNL de aici, din Bistriţa-Năsăud, sunt oameni gospodari, le pasă de comunităţile lor, au dezvoltat comunităţile pe care le-au condus şi au demonstrat că merită să îşi reînnoiască mandatele, iar cei care candidează pe listele PNL candidează cu acelaşi gând, de a dezvolta comunitatea, de a o implica în dezvoltarea armonioasă a ei”, a afirmat deputatul liberal.

Bode a adăugat că filiala Bistriţa-Năsăud a PNL este una care a demonstrat, la precedentele alegeri locale, că „bastioanele roşii de altădată pot fi schimbate”.

La evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile locale a participat şi preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare