- ”Cum ne fură alții șansa poporului român de-a fi fericit o clipă!?
O lume “modernă”, cu state preocupate la nivel declarativ de bunăstare, dezvoltare unitară, stare de bine pentru populație. Un clișeu cu care ne-am obișnuit în ultima perioadă și simțim pe propria piele cum puternicele, câteva la număr, state ne țin sub control prin tot felul de practici, unele specifice serviciilor secrete de “scoatere din joc” a celor buni din statele mici și sărace în favoarea celor medii sau mediocrii din statele puternice ce stabilesc direcțiile lumii după propriul interes.
Cazul Halep este o dovadă clară de cum acționează “brigada de arbitrii” sub patronajul “ Înaltei Porți” de unde își iau lumina. O lumină doar a lor, nouă, statele mici, ne fură și cea mai mică speranță de a vedea pentru o secundă luminița de la capătul tunelului. Nu le pasă o secundă de faptul că noi, cei mici, ne-am pregătit pe întuneric pentru a vedea pentru o secundă cum este să te pregătești pe lumină, cum este să-ți vezi propriul popor zâmbind pe lumină.
- Ne execută fără scrupule, ne impută greșelile infiltraților prin pedepse mari ce le asigură celor slabi și mediocri traseul facil spre a-și face fericită gașca veselă de la “Înalta Poartă”.
Situația de fapt este una ce îmbracă culpa comună, însă modul în care se judecă este unul care ne arată foarte clar că celor foarte buni din state mici le acordă pedepse maxime. Supremația mondială este doar a lor pe termen lung, iar nouă, celor mici, ne asigură bucuria de-a ajunge până la graniță. Când suntem pregătiți și putem aduce un zâmbet larg poporului îți arată că pașaportul tău nu prezintă însemnele “Înaltei Porți” și pentru a nu mai emite nicio pretenție și a-ți arăta cine este stapânul, chiar si la tine acasă, îți interzic chiar și în propria sufragerie să te mai atingi de rachetă sau minge.
Foarte mulți merg pe direcția neprofesionalismului. Situația, din punctul meu de vedere, este că acești specialiști ne sunt impuși prin diferite tehnici de manipulare, ne induc starea că doar cu ei putem reuși în elita sportului.
- Ne punem întrebarea de ce acești specialiști nu greșesc și împotriva sportivilor conaționali?
Aceia nu au Pașaport biologic cu istoric îndoielnic, ei sunt curați cu aceeași specialiști ce i-au antrenat la un moment dat. Doar pașaportul nostru, al celor mici, le arată că doar noi merităm pedepse mari, doar pentru noi se judecă pe ideea de grup infracțional, când de fapt infractorii sunt ai lor.
Suntem mici și nu avem voie să zâmbim!”, scrie fostul ministru pe Facebook.