Bogdan Matei (PSD): Guvernul trebuie să ia măsuri urgente și în domeniul sportului în criza coronavirus

Fostul ministru al tineretului și sportului, Bogdan Matei, spune că lumea sportului din România nu este pregătită pentru un “adversar” atât de puternic, iar Guvernul trebuie să ia măsuri urgente și în domeniul sportului în criza coronavirus.

„Cu toții ne bucurăm atunci când sportivii noștri ne reprezintă cu cinste peste hotarele patriei, sau ne întristăm și le suntem alături în momentele grele. Ne îngramădim să facem poze, îi aplaudăm, le pronunțăm numele peste tot pe unde mergem! Am spus-o de fiecare dată când am avut ocazia că sunt cei mai buni ambasadori pe care îi avem!

  • În actuala situație în care România este lovită de Coronavirus se impun măsuri urgente și în domeniul sportului! De ce? Încasări nu mai există din vânzarea de bilete, abonamente sau drepturi de televizare, în contextul anulării tuturor competițiilor.

 

  • Firmele ce plătesc chirie către anumite entități sportive nu își mai desfășoară activitatea la parametrii normali, în consecință nu își vor mai putea plăti dările. Contractele de sponsorizare sunt și ele în pericol din cauza lipsei de încasări.

În consecință trebuie de urgență gândită o schemă de ajutor și pentru domeniul sport, dar și o consultare de urgență cu cei care astăzi muncesc din greu pe stadioanele noastre sau în bazele sportive, sportivi, antrenori, staff tehnic, personal angajat, președinți, directori de cluburi, manageri sportivi!”, a scris Bogdan Matei, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare