,,Cei care lucrează la o demolare a guvernului ar trebui să vină cu o soluție”, a declarat premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, miercuri seară, la TVR 1, într-o Ediție Specială, moderată de Ramona Avramescu, referindu-se la moțiunea de cenzură depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE.
Premierul Ilie Bolojan: Cei care lucrează la o demolare a guvernului, dacă s-ar gândi la interesul acestei țări și nu la interesele de grup ale unor oameni din conducerea Partidului Social Democrat, ar trebui să vină cu o soluție. În alte țări, sistemul de depunere a moțiunilor prevede și oferirea unei soluții. Astăzi, de facto, avem o alianță PSD-AUR, care este probată prin faptul că moțiunea a fost pregătită în comun. Au fost declarații instituționale făcute de către oameni din cele două partide legate a această colaborare. Gândiți-vă că este anormal să faci asta și după aceea să nu pui nimic în loc. Asta nu este un lucru serios și orice om rațional care votează, de exemplu, o astfel de moțiune, trebuie să se întrebe ce vine în loc. În Germania trebuie să anunți și premierul, și guvernul, în așa fel încât să nu existe un haos după aceea. Adică cei care votează împotriva unei persoane sau unui guvern trebuie să știe ce vine în loc. Constituția noastră nu prevede totuși această obligație.
Moțiunea de cenzură intitulată ‘STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului’, depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE – Întâi România, a fost prezentată în plenul reunit al Parlamentului.



