Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Bolojan s-a întâlnit cu delegația OMV: Finalizarea investiției și începerea extracției gazelor în perimetrul Neptun Deep trebuie să rămână priorități guvernamentale

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Grupului OMV, condusă de Emma Delaney, preşedinte al Directoratului, director general al OMV, membru interimar și preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom.
Premierul și noul CEO al companiei OMV au discutat despre evoluțiile din domeniul energiei, în contextul fluctuației prețurilor pe piața carburanților generate de conflictele internaționale și de crizele de aprovizionare.
Un punct important al discuției s-a referit la proiectul Neeptun Deep, investiție strategică pentru România, în care statul român, prin Romgaz, colaborează cu OMV Petrom. Proiectul se derulează potrivit calendarului stabilit, iar intrarea efectivă în producție va începe anul viitor.
În acest context, șeful Executivului a subliniat importanța resurselor de gaze naturale din Marea Neagră pentru economia românească, care vor contribui la consolidarea securității energetice naționale.
”Finalizarea investiției și începerea extracției gazelor în perimetrul Neptun Deep trebuie să rămână priorități guvernamentale pentru ca România să valorifice resursele din Marea Neagră în beneficiul economiei naționale și al întregii regiuni. Trebuie să găsim formule de cooperare operative pentru a asigura convergența de acțiune în acest proiect strategic pentru ambele părți”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis mulțumiri echipei OMV Petrom pentru colaborarea transparentă și pentru dialogul constant.
La întâlnirea de la Palatul Victoria, împreună cu premierul Ilie Bolojan a participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare