Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a avut luni, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni. Este vorba despre sprijin pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte.
Ministrul anunţă că, până la finalul lunii, se va realiza o analiză pentru a găsi cea mai bună soluţie bugetară
”Pentru a susţine autorităţile locale, Guvernul României a alocat prin Programele 2021-2027 de două ori mai mult faţă de minimum prevăzut prin Regulament, în acord cu nevoile de investiţii la nivelul municipiilor şi oraşelor”, a precizat Boloș. ”După 30 de ani de administraţie şi 16 în domeniul fondurilor europene, am văzut toate ipostazele în care sunt puşi primarii. Ei au cea mai grea misiune: sunt cei care muncesc cel mai mult pentru comunitate, să pună rezultate pe masă. (…) Am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii AOR – Asociaţia Oraşelor din România, pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, fiind absolut necesar pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte”, a transmis Marcel Boloş.
Ministrul liberal insistă pe menținerea ritmului de creștere a investițiilor ca și în anii trecuți: ”De asemenea, i-am încurajat să se concentreze pe pregătirea şi accesarea finanţărilor din noua perioadă de programare”.
Liberalii pun accent pe investiții și dezvoltarea comunităților, atât cu fonduri europene, cât și cu bani de la guvern, prin Anghel Saligny, program național dedicat infrastructurii rutiere, lucrărilor de apă și canalizare sau extinderea rețelelor de gaze naturale.