Botoşani: Medicii de la Spitalul Judeţean unde tânăra Alexandra Ivanov a fost lăsată să moară susţin că sunt tot mai des agresaţi verbal după cazul respectiv

Medicii de la Maternitatea din Botoşani susţin că sunt agresaţi verbal şi ameninţaţi după cazul Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care a murit în spital din cauza neglijenţei cadrelor medicale, scrie Agerpres.

Mai mulţi medici de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani s-au întâlnit, luni, cu prefectul judeţului, Sorin Cornilă, pentru a analiza activitatea acestei secţii, afectată de scandalul survenit ca urmare a decesului Alexandrei Ivanov.

Medicii au adus în discuţie faptul că, în ultima perioadă, a crescut numărul cazurilor de agresiune verbală din partea pacientelor şi a aparţinătorilor la adresa personalului medical.

„Am purtat o discuţie cu o parte dintre domnii şi doamnele doctor de la Maternitatea Botoşani şi cu doamna manager a Spitalului Judeţean despre situaţia care s-a creat acolo ca urmare a decesului Alexandrei Ivanov. Am încercat să vedem cum putem regla o parte dintre problemele care au apărut între timp. Sunt situaţii în care pacienţii sau aparţinătorii devin violenţi, iar personalul medical primeşte ameninţări, în timpul programului de gardă. Mi-au solicitat să-i sprijin pentru că se simt ameninţaţi, sunt stigmatizaţi. Eu i-am asigurat de sprijinul meu şi i-am asigurat că am încredere în personalul medical din Botoşani. Sunt convins că avem medici profesionişti, dedicaţi, cu empatie şi care-şi onorează profesia. Cred că, dacă în cazul Alexandrei a fost o culpă medicală sau altfel de probleme, adevărul va ieşi la suprafaţă şi justiţia funcţionează”, a declarat prefectul Sorin Cornilă.

Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital pe 17 august, în jurul orei 23,30, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. A doua zi dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, decedând în Secţia de anestezie – terapie intensivă.

Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.

Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”.

Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare