Botoșani: O casă în care se aflau doi copii şi bona acestora a ars complet

O casă din municipiul Botoşani în care se aflau doi copii şi bona acestora a ars complet, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, flăcările au cuprins acoperişurile unei anexe, casei, garajului şi bunurile dintr-o cameră, iar copiii şi bona lor au ieşit singuri din casă, alertaţi fiind de vecinii care au observat flăcările.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu trei autospeciale de stingere şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit nouă pompieri, mai bine de trei ore. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat oficialii ISU.

Pompierii susţin că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit în anexa, care era lipită de casă, din cauza unui scurtcircuit, extinzându-se cu repeziciune la acoperişurile casei şi garajului.

 

Sursa: Agerpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare