Tribunalul Botoşani a respins, vineri, acţiunea Prefecturii prin care contesta modul de repartizare de către Consiliul Judeţean (CJ) a bugetului pentru drumuri pe anul 2021, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.
Secţia de contencios administrativ a Tribunalului a respins ‘ca nefondată’ plângerea înaintată de Instituţia Prefectului Botoşani prin care a fost contestată Hotărârea CJ privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale adoptată pe 23 martie.
‘Decizia instanţei demonstrează că raţionamentul care a stat la baza repartizării sumelor pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte a fost unul corect. Ne dorim ca nicio comunitate locală să nu aibă de suferit din cauza factorului politic. (…). Sumele împărţite de CJ au mers către toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale, iar la repartizarea lor s-a ţinut cont de rigorile legii, de starea şi lungimea drumurilor de interes local, dar şi de echitatea repartizării fondurilor publice’, a declarat, sâmbătă, preşedintele CJ, Doina Federovici.
În acest an, Guvernul a alocat pentru drumurile judeţene şi comunale doar 13,22 de milioane de lei, cu 5,5 milioane de lei mai puţin faţă de 2020.
Sursa: PRESSONLINE