‘Brăila Film Festival’ este titlul sub care se desfăşoară, timp de trei zile, la Muzeul ‘Carol I’ din Brăila, un festival de film finanţat de Consiliul Judeţean şi organizat de Asociaţia Culturală ‘Cinefeel’.
Manifestarea, aflată la cea de-a III-a ediţie, se deschide joi, cu proiecţia filmului ‘Partea îngerilor’ (The Angels’ Share, 2012), ‘povestea unor tineri fără niciun viitor, din suburbiile Glasgow-ului, trăind la limita infracţionalităţii, care se trezesc dintr-o dată într-un anturaj favorabil, lucru care le deschide ochii asupra vieţii, făcându-i să-şi depăşească condiţia meschină’.
Tot joi este programat filmul ‘Romantici anonimi’ (Les émotifs anonymes, 2010). ‘Ce se întâmplă atunci când un bărbat şi o femeie au o pasiune comună? Se îndrăgostesc. Şi asta se întâmplă cu Jean-René, şeful unei fabrici mici de ciocolată şi Angélique, un cofetar talentat pe care tocmai l-a angajat. Ce se întâmplă când un bărbat extrem de emoţionant întâlneşte o femeie extrem de emoţionantă? Se îndrăgostesc – şi asta se întâmplă cu Jean-René şi Angélique, care au acelaşi handicap’, potrivit organizatorilor.
Vineri este programată producţia ‘Fondatorul’ (The Founder, 2016), un film care urmăreşte povestea adevărată a lui Ray Kroc (Michael Keaton), un agent de vânzări din Illinois şi cum i-a cunoscut el pe Mac şi Dick McDonald (Nick Offerman şi John Carroll Lynch), care conduceau o afacere cu burgeri în California de Sud a anilor ’50. Impresionat de sistemul rapid de preparare a mâncării de la standul cu hamburgeri din San Bernardino, dar şi de mulţimea pe care o atrăgea, Kroc a întrezărit imediat un imens potenţial de francizare.
Tot vineri poate fi urmărit filmul ‘O americancă la Tokio’ (The Ramen Girl, 2008). ‘În mâncăruri, ca şi în viaţă, uneori ingredientul lipsă este dragostea. Proaspăt desparţită de iubitul ei, o tânără americancă ajunge la Tokyo unde, dorind să găsească o nouă cale în viaţă, începe să ia lecţii ca bucătar de ramen, de la un maestru japonez tiranic’, potrivit prezentării făcute de Asociaţia Culturală ‘Cinefeel’.
Sâmbătă poate fi vizionat filmul ‘Un an bun’ (A Good Year, 2006). Max Skinner (interpretat de Russell Crowe) este un bancher londonez specialist în investiţii care se bucură de un mare succes în meseria sa. Într-o zi află că unchiul sau Henry – singura rudă apropiatp pe care o mai avea – a decedat. Ca urmare, Max devine moştenitorul domeniului viticol al unchiului său, în Provence, unde acesta trăise timp de 30 de ani. Max pleacă în Provence, pentru a-şi lua în stăpânire moştenirea.
De asemenea, sâmbătă este programat filmul ‘Reţeta dragostei’ (Waitress, 2007). Jenna este o soţie nefericită care speră că va câştiga un concurs de făcut plăcinte şi astfel va avea suficienţi bani ca să-l părăsească pe soţul ei, Earl. Dar planurile îi sunt date peste cap când află că este însărcinată. Viaţa ei de zi cu zi este simplă şi în acelaşi timp complicată: face plăcinte fenomenale la restaurantul lui Joe.
Organizatorii fac precizarea că activităţile din cadrul ‘Brăila Film Festival’ se vor desfăşura conform normelor în vigoare privind limitarea răspândirii de COVID-19, accesul în sală făcându-se în limita a 30% din capacitatea sălii.
Sursa: PRESSONLINE