Brăila: Maraton de vaccinare anti-COVID în perioada 5-7 noiembrie

Un maraton de vaccinare anti-COVID va fi organizat în Brăila, în perioada 5-7 noiembrie, între orele 8,00-24,00, în centrul mall din comuna Chiscani, potrivit informaţiilor furnizate marţi de Instituţia Prefectului Judeţul Brăila.

Maratonul de vaccinare anti-COVID va fi organizat la un nou centru din incinta Promenada Mall Brăila, care este deschis zilnic între orele 8,00-20,00, iar în perioada 5-7 noiembrie programul va fi prelungit până la ora 24,00, la propunerea prefectului judeţului Brăila, Florin Sergiu Dobrescu.

Noul centru va funcţiona cu şapte medici, 13 asistenţi şi patru registratori, iar vaccinurile disponibile vor fi de la Pfizer şi Johnson & Johnson, cel cu doză unică.

În acelaşi timp, Instituţia Prefectului Judeţul Brăila precizează că centrul de vaccinare de tip drive-thru, amenajat în parcarea mall din comuna Chiscani, îşi va suspenda activitatea odată cu deschiderea celui din interiorul mall.

‘S-a decis deschiderea noii locaţii de vaccinare pentru că suntem deja în luna noiembrie şi este bine să nu ţinem personalul medico-sanitar în frig, în parcare, pentru vaccinarea populaţiei şi de aceea am operaţionalizat un nou centru în interiorul Promenada Mall. Le mulţumim pe această cale reprezentanţilor acestui mall, pentru că au răspuns solicitărilor noastre, dar mai ales medicilor, asistenţilor şi registratorilor pentru că sprijină acest demers. Cât priveşte vaccinarea, eu am convingerea că este cea mai bună variantă pentru imunizarea populaţiei şi încurajez brăilenii să se vaccineze. Eu sunt vaccinat, la fel şi familia mea şi chiar astăzi fiul meu de 16 ani se vaccinează cu a doua doză a serului anti-COVID. E alegerea lui şi eu, ca părinte, îl încurajez să ia cele mai bune decizii’, a declarat prefectul Brăilei, Florin Sergiu Dobrescu.

Potrivit datelor oficiale făcute publice de ISU Brăila, de la începutul pandemiei, în judeţul Brăila s-au vaccinat în total 128.433 de persoane, dintre care 71.042 şi cu doza a doua şi 8.254 şi cu doza a treia (booster). AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare