Brăila: Protocol de colaborare pentru înfiinţarea unui muzeu al agriculturii

Managerul Muzeului Brăilei ‘Carol I’ Brăila, Costin Croitoru, şi preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, Ştefan Fusea, au semnat, cu ocazia Târgului Naţional ‘AgriCultura 2021’, un protocol de colaborare pentru înfiinţarea la Brăila a unui Muzeu al Agriculturii.

Iniţiativa privind fondarea acestei instituţii la Brăila, unde se află cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, respectiv Insula Mare a Brăilei, îi aparţine managerului Muzeului Brăilei ‘Carol I’, Costin Croitoru. Acesta a prezentat viitorul muzeu al agriculturii ca fiind unul dedicat uneltelor şi utilajelor agricole din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.

Potrivit managerului Costin Croitoru, viitorul muzeu al agriculturii va găzdui şi ‘un patrimoniu intangibil de datini, obiceiuri şi tradiţii’, un prim exemplu al acestei iniţiative fiind realizarea în cadrul Târgului Naţional ‘AgriCultura 2021’ a expoziţiei foto-documentare ‘Distincţii româneşti pentru merite agricole, industriale şi comerciale’, care cuprinde imagini ale decoraţiilor şi ordinelor cu caracter comercial, industrial şi agricol din 1912 şi până la sfârşitul perioadei comuniste.

Potrivit preşedintelui Camerei de Comeţ Brăila, proiectul de înfiinţare a muzeului agriculturii se află în faza identificării împreună cu autorităţile locale a unui spaţiu care să îl găzduiască, având în vedere că deja există câţiva donatori interesaţi să ajute la dotarea acestuia cu unelte şi utilaje agricole. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE