Bran, despre declarațiile Oanei Bogdan: Au provocat stupoare în presă

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, i-a adus un atac Oanei Bogdan, unul dintre membrii de baza ai partidului lui Dacian Cioloș.

Ioana Bran a spus ca discursul Oanei Bogdan legat de proprietatea privată “este prea mult și chiar periculos”.

“Proprietatea și-ar fi pierdut sensul în lumea modernă, asta susține o doamnă tânără implicată în politica noastră. Doamna a fost secretar de stat în guvernul tehnocrat, unde s-a ocupat de patrimoniul cultural. Deși trăia în Belgia și se ocupa de afacerea ei, a primit un telefon (?) și i s-a oferit acest post, după cum singură povestește. Acum face parte din conglomeratul politic alcătuit din USR și partidul dlui Cioloș, chiar este membră a conducerii acestei structuri.

Afirmațiile sale, nu doar cele referitoare la tema proprietății, ci și cele referitoare la organizarea socială sau familie (alte construcții depășite în opinia ei), au provocat stupoare în presă și în mediul online.

Poate că nu aș fi dat importanță unor asemenea aberații dacă reprezentanta PLUS nu ar fi revenit public asupra celor spuse, întărindu-le. Până la urmă, pe orice om îl mai poate lua gura pe dinainte. Dar să faci din declarații fără sens un crez politic mi se pare prea mult și chiar periculos. Ce va crede un tânăr? Că e bine să ne întoarcem în Comuna Primitivă? Că proprietatea este un nonsens și că viitorul înseamnă să trăim în grup, nu în familie? Că reperele lumii moderne trebuie înlocuite de o lume a culegătorilor și vânătorilor? Ce vrea acest partid să transmită?

Închei spunând că această doamnă, atunci când nu face declarații ieșite din comun, este antreprenor și are și locuință în proprietate. Mă întreb dacă este într-adevăr dispusă să renunțe la ele? 😊”, a scris pe Facebook fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare