Braşov: Băiat de 11 ani din municipiul reşedinţă, dispărut după ce a plecat de la şcoală

Un băiat de 11 ani, din municipiul Braşov, care a dispărut vineri, la prânz, după ce a plecat de la şcoală, este căutat de echipe formate din poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

Conform reprezentanţilor IPJ Braşov, la căutarea minorului, despre care nu se cunoaşte unde se află de mai multe ore, este folosit şi un câine de urmă.

Poliţia Municipiului Braşov a fost sesizată, în jurul orei 15,30, de către tatăl copilului cu privire la faptul că acesta a plecat de la şcoala unde studiază în jurul orei 13,30, fără a reveni la domiciliu.

Minorul a fost surprins pe o cameră de supraveghere, dar, în prezent, nu se ştie unde se află.

Semnalmentele minorului, transmise de poliţie: înălţime 1,55 m, greutate aproximativ 45 kilograme, constituţie slabă, ochi căprui, păr şaten, tuns scurt, fără semne particulare vizibile, prezintă o pată din naştere pe piciorul drept, în zona coapsei. La momentul plecării acesta purta un fes de culoare neagră, adidaşi de culoare verde, cu talpă groasă şi era îmbrăcat cu geacă de culoare verde închis, model sport, cu glugă, pantaloni de culoare galben muştar, bluză de culoare bej şi un hanorac de culoare verde.

Băiatul nu are asupra sa telefon mobil şi nici alte bunuri.

Poliţiştii braşoveni solicită sprijinul publicului, persoanele care pot furniza informaţii cu privire la băiatul dispărut fiind rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE