Opt persoane au fost reţinute într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc şi privind operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în urma unor percheziţii domiciliare la care au fost descoperite aproape 4000 de pastile de ecstasy şi peste 1 kilogram de cocaină.
Conform unui comunicat de presă remis, vineri, de IGPR, în dosarul respectiv au fost efectuate 17 percheziţii pe raza judeţului Braşov de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, sub coordonarea DIICOT, în urma cărora au fost descoperite aproximativ 3.900 de comprimate de ecstasy şi peste 1 kilogram de cocaină, cu valoare de piaţă de aproximativ 130.000 de euro, precum şi sume de bani în lei şi valută (7.800 de euro şi 10.750 de lei).
‘Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu luna septembrie 2020, mai multe persoane ar fi procurat, ar fi preparat şi ulterior ar fi comercializat, în medii frecventate de tineri, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Totodată, acestea ar fi comercializat, în municipiul Braşov, droguri de risc şi de mare risc. 11 persoane au fost conduse la sediul DIICOT – ST Braşov şi BCCO Braşov, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, 8 dintre acestea fiind reţinute pentru 24 de ore’, a precizat sursa citată.
Ulterior, pentru 6 persoane, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, celelalte două persoane urmând a fi prezentate instanţei, cu propunere de arestare preventivă, în cursul zilei de vineri.
Poliţiştii de combatere a crimei organizate au fost sprijiniţi în activităţi de colegi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ‘Burebista’ Braşov şi de poliţişti din cadrul Centrului Chinologic ‘Dr. Aurel Greblea’ de la Sibiu.
Acţiunea a beneficiat şi de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, a mai menţionat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE