BREAKING Dacia, de la Mioveni, își repornește activitatea

Producţia de maşini din uzinele Dacia de la Mioveni va fi reluată la începutul lunii mai. După Paşti, se reia activitatea în Uzina Mecanică şi Şasiuri, scrie Mediadax.ro.

Potrivit sursei citate, joi, sindicaliştii din uzinele Dacia de la Mioveni şi reprezentanţii patronatului au semnat un acord privind reluarea activităţii în fabrică.

Reprezentanţii angajaţilor au spus că oamenii se pot întoarce la muncă doar în condiţii de siguranţă, aşa că s-a stabilit ca întreaga activitate de producţie de maşini să fie reluată începând cu data de 4 mai.

„Noi am analizat ce se întâmplă în România. Am văzut cam cum se prevede problema pandemiei şi am dat răgaz angajatorului nostru, Dacia, să facă toate condiţiile pentru a relua în condiţii de securitate activitatea pentru toţi salariaţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Paveslescu, lider sindicatul Dacia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare