Un reprezentant al misiunii diplomatice a României şi-a pierdut viaţa în urma unui atentat terorist, care a avut loc la Kabul, Afganistan, a anunţat marţi seara Ministerul Afacerilor Externe.
- „În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini.
În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit.Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate”, a precizat un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar.
„Ministerul Afacerilor Externe este alături de familiile colegilor noştri. Transmitem sincere condoleanţe familiei victimei şi recuperare rapidă persoanei rănite.Precizăm că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol. Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cu toate autorităţile competente în vederea repatrierii trupului neînsufleţit, precum şi a transferului, în condiţii de siguranţă, a cetăţeanului român rănit”, a adăugat MAE.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.
Atentatul sinucigaş, care a fost revendicat de talibani, a avut loc în centrul capitalei afgane Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani, potrivit AFP.