Întregul acoperiş al Catedralei Notre-Dame din Paris s-a prăbuşit, ars de flăcările care au cuprins luni seara clădirea veche de secole, transmite Reuters, citat de Agerpres.
- „Practic, întregul acoperiş a dispărut. Nu văd nici o speranţă pentru clădire”, a spus Jacek Poltorak, martor ocular, care privea focul de la balconul de la etajul cinci al unei clădiri aflate în apropiere de faţada sudică a catedralei, unul dintre cele mai vizitate obiective din Franţa.
Pompierii se luptă să stingă incendiul. Un nor imens de fum s-a înălţat deasupra oraşului, iar cenuşa a căzut pe o suprafaţă mare. Parisienii au urmărit neputincioşi, mulţi dintre ei rămaşi fără cuvinte din cauza şocului.
Aproximativ 400 de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor
Update 22.45: Incendiul masiv izbucnit la Notre Dame din Paris ameninţă să mistuie în întregime faimoasa catedrală, după ce acoperişul deja s-a prăbuşit. Un purtător de cuvânt al bisericii a spus că întreaga catedrală ardea după ce turnul s-a prăbuşit, relatează Press Association citând presa franceză.
Serviciile de urgenţă încearcă să salveze lucrările de artă preţioase stocate în catedrală
Sute de oameni aflaţi pe podurile din jurul Notre Dame priveau şocaţi cum flăcările înghit faimoasa catedrală. Fotografii şi videoclipuri de pe social media arată acoperişul clădirii gotice vechi de 850 de ani acoperit de flăcări, eliberând un nor de fum deasupra oraşului.
Oficialii spun că focul poate fi legat de lucrările de renovare la această atracţie turistică, una dintre cele mai renumite din lume.
Update 22: Întregul acoperiş al Catedralei Notre-Dame din Paris s-a prăbuşit, ars de flăcările care au cuprins luni seara clădirea veche de secole, transmite Reuters.