BREAKING NEWS / Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Craiova – în linie dreaptă

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Consiliul Interministerial de Avizare Lucrari Publice de Interes National a avizat luni indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Spitalul Regional de Urgenţă Craiova”, a anunţat un comunicat de presă al ministerului.

  • Conform documentului, Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va avea  o suprafaţă desfăşurată de 165 256  mp şi un număr total de 807 de paturi, pentru îngrijirea continua a pacienţilor cu boli acute, 60 locuri in UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi îngrijiri medicale de zi, 20 paturi de îngrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deţine 19 săli de operaţie.

Spitalul va dispune de un Centru de Tratament pentru Cancer pentru Regiunea SV, dotat cu echipament şi adecvat, alte facilităţi de sprijin, ce va  funcţiona într-o clădire separată, unită de corpul  principal al spitalului, printr-un coridor, la nivelul primului etaj.

Valoarea investiţiei  este de 2.850.507.547,41 lei

În premieră, noul SRU va fi construit în jurul unui concept organizaţional de specialităţi medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienţi şi specialităţi medicale, reflectând necesitatea unei relaţii de lucru strânse în furnizarea asistenţei acute şi de urgenţă secundară şi terţiară:

– Centrul pentru cap şi gât cuprinzând specialităţi de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, Chirurgie maxilofacială;

– Centrul toracic cuprinzând pulmonologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară;

– Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;

– Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;

– Centrul de Medicină Internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice şi endocrinologie, imunologie, hematologie;

– Centrul pentru mamă şi copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie şi chirurgie pediatrică, neonatologie.

– Radioterapie şi Oncologie (inclusivdepartment pediatric), inclusive radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară.

Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1195 locuri de parcare, şi un heliport H-3 cu cerinţele sale operaţionale specifice.

Clădirea va oferi anumite posibilităţi de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităţilor interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate şi transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.

sorina pintea„La fel ca la Cluj şi Iaşi, Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din regiune. 

Va fi dotat cu echipamente şi aparatura de cea mai înaltă performanţă pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic şi terapeutice. În 18 octombrie se va  emite acordul de mediu pentru această unitate. De asemenea, de mâine începem încărcarea datelor pentru trimiterea cererii de finanţare a Regionalului din Iaşi la Bruxelles. Mai mult, tot pentru spitalul din Iaşi, în data de 7 octombrie am lansat în SICAP cu control ex-ante procedura de achiziţie publica pentru Servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic.  Pregătim la fel şi pentru Cluj”,  a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit comunicatului Ministerului Sănătăţii.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare