BREAKING NEWS / DEMISII în bloc la PNL București – Buşoi: Cel mai înţelept este să ne retragem, dar şi conducerea naţională e responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti

Cristian Buşoi a anunţat luni că a demisionat luni de la şefia PNL Bucureşti. Odată cu el pleacă din funcţii şi liderii filialelor sectoriale, după ce conducerea partidului a remarcat că organizaţia PNL Bucureşti a obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare din 26 mai.

  • „Cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi în dezbaterile privind temele pe Bucureşti.

PNL Bucureşti a avut o organizare bună şi a făcut tot ce trebuie pentru a susţine şi a ajuta campania PNL la nivel naţional. (…) Dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, eu şi întreaga echipă de conducerea a PNL Bucureşti ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la Bucureşti. Îmi asum răspunderea şi pentru că sunt de 23 de ani în PNL şi am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL”, a spus Buşoi într-un comunicat.

  • Europarlamentarul spune că şi conducerea naţională este responsabilă pentru rezultatul alegerilor şi a adăugat că a preluat organizaţia la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016, iar la alegerile europarlamentare de anul acesta, PNL Bucureşti a obţinut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a  numărului de voturi.

„Trebuie însă să nu ne amăgim. Şi conducerea naţională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti. Organizarea şi politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la Bucureşti şi în marile oraşe cel mai mult influenţează votul politic, imaginea naţională a partidului şi a liderilor săi. PNL are nevoie de unitate, a câştigat alegerile europarlamentare şi nu dorim discuţii în contradictoriu în Biroul Politic şi nu dorim să punem preşedinţii din ţară să aleagă între conducerea partidului şi solidaritatea cu organizaţia Bucureşti.

De aceea, am decis ca cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe Bucureşti”, a spus Buşoi.

El a acuzat în context şi USR „care nu a fost mereu un aliat corect”.

„Este nevoie de o acţiune comună a opoziţiei în Bucureşti şi în ţară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă.  Au fost multe situaţiile în care, ca preşedinte al PNL Bucureşti, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la Bucureşti, pentru a salva aparenţa opoziţiei unite. Liderii vin şi pleacă, dar oamenii în organizaţii care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului.  Le mulţumesc încă o dată pentru toată munca lor şi sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în aceşti ani. Sunt de 23 de ani în PNL şi nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ţinând PNL Bucureşti unit şi dublând voturile în 3 ani”, a concluzionat Buşoi.

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare