Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost eliberat din închisoare.Dragnea a declarat că această perioadă de doi ani şi două luni a fost plină de suferință, abuzuri si umilință şi este convins că cea mai mare parte a populației a înțeles care a fost motivul.
”A fost o perioada de doi ani și două luni de chin şi suferință. Asta a fost aici abuzuri și umilință și cea mai mare parte a populației a înțeles astăzi de ce a trebuit să ajung aici.
Eu când am plecat România era o țară prosperă cu venituri mari pe care îl aveau românii, o țară în care exista speranță, în care exista viitor. Din păcate astăzi este o dictatură feroce este afectată serios libera exprimare, este amanetat viitorul României cu asemenea datorii.
Eu mă consider deținut politic pentru că am intrat nevinovat. Mi s-a cerut insistent în ultimele luni ca la instanță când se va judeca liberarea să-mi recunosc vinovăția ceea ce nu am acceptat pentru că se dorea să se valideze acel dosar politic.
Din păcatele nu există opoziție. PSD a devenit un partid de operetă condus de oameni lași”, a spus Liviu Dragnea la ieșirea din închisoare.
Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea:
- Unde e Irina. A fost o perioadă de doi ani și două luni de chin și suferință. Asta a fost aici: abuzuri și umilință. Și cea mai mare parte a populație a înțeles astăzi de ce am trebuit să ajungă aici.
- România era o țară prosperă, în care există speranță pentru viitor. Din pacate astazi este o dictaură feroce. Este afectată libertatea de exprimare, este afectat viitorul.
- Eu mă consider deținut politic pentru că mi s-a cerut constant ca la instanță să îmi reconosc vinovăția, ceea ce nu am acceptat.
- Din păcate nu exista opoziție în România. PSD a devenit un partid de operetă condus de oameni lași.
- Cred că judecătorii din Giurgiu au avut curaj.
- Voi munci la firma fiului meu. O să tot vorbesc de aici înainte.
- În politică voi intra dacă găsesc răspunsul la două întrebări: dacă mai am cu cine și pentru cine.
- PSD l-am găsit praf. Partid fără personalitate.
- Voi reintra în politică dacă am cu cine și pentru cine. Nu știu dacă voi înființa un partid. PSD nu mai e partid.
- Copiii și Irina mi-au lipsit cel mai mult.
Liviu Dragnea a fost eliberat joi din penitenciarul Rahova după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea acestuia de eliberare condiționată. Dragnea se afla în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.