Femeia de 42 de ani din Capitală, a doua persoană confirmată cu coronavirus în Capitală, lucrează la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci).
- Toţi angajaţii OSIM au fost trimişi acasă, în urmă cu puţin timp, iar clădirea va fi dezinfectată.
Potrivit surselor Antena 3 citată de newsbucuresti.ro, pacienta lucrează la departamentul de Contabilitate al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
Autoritățile vor testa astăzi toți angajații instituţiei pentru a vedea dacă sunt şi alţi oameni infectaţi. Aceleaşi surse spun că femeia a fost la muncă timp de o săptămână din momentul contactului cu persoana purtatoare.
Femeia, confirmată în cursul zilei de 8 martie cu coronavirus, ar fi avut contact cu persoane din rândul personalului care își desfășoară activitatea în clădirea Guvernului, informează Grupul de Comunicare Strategică.
Sursa: antena3.ro