Guvernul Ciucă a trecut de votul de învestire din Parlament. Coaliția PNL-PSD-UDMR a fost votată cu 318 voturi ”pentru”, 126 ”împotrivă”, abțineri 0, potrivit anunțului din plenul Parlamentului.
Senatorii şi deputaţii s-au reunit joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Toți miniștrii propuși de Nicolae Ciucă au primit aviz favorabil la audierile de miercuri din comisiile parlamentare de specialitate.
După doi ani în care au fost în opoziție, social-democrații au decis să intre la guvernare alături de liberali.
Tot astăzi, premierul Nicolae Ciucă şi cei 20 de miniștri ai coaliției PSD-PNL-UDMR depun jurământul de credință în fața președintelui Klaus Iohannis.