Ministrul de Interne, Carmen Dan, a prezentat duminică seara, într-o conferinţă extraordinară de presă, raportul referitor la protestele de stradă din 10 august, cu accent pe violenţele care au avut loc, context în care şi-a cerut scuze tuturor celor care au suferit de pe urma acestora.
Ministrul a precizat că raportul a fost solicitat săptămâna trecută tuturor structurilor ministerului implicate în organizarea şi desfăşurarea acelei misiuni, şi a precizat că nu are nicio ezitare să prezinte acest document Guvernului, Parlamentului sau CSAT.
Raportul privind evenimentele din 10 august are în total 90 de file şi este clasificat: ‘Secret de serviciu’.
„Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit în urma violenţelor de săptămâna trecută, fie ei civili sau jandarmi-militari. Chiar dacă în prezent sunt în desfăşurare o serie de anchete penale, pentru opinia publică avem datoria să contribuim la aflarea adevărului despre evenimentele din acea seară.
Nu am nicio ezitare să prezint acest raport Comisiilor de apărare din Parlament, Guvernul României sau CSAT, dacă acest lucru îmi va fi solicitat.
Pentru că s-a vorbit în aceste zile de o eventuală convocare a mea la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, vă infomez că până în prezent nu am primit nicio invitaţie oficială în acest sens, dar sunt oricând gata să prezint aceste date în mod intergral în faţa membrilor comisiei.
Pentru ce s-a întâmplat în acea seară, până la această dată au fost deschise 21 de dosare penale, trei dintre acestea cu autor necunoscut. În aceste dosare sunt cercetate 20 de persoane, trei persoane au fost arestate, iar două au fost puse sub control judiciar. De asemenea, au fost aplicate 64 de amenzi contravenţionale.
Poliţia şi Jandarmeria vă asigur că au lucrat în toate aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă parchetele civile au avut doar două zile de lucru, în care s-au înregistrat aceste două dosare de mai sus, luni şi marţi. De mâine, vom începe şi vom merge la parchetele civile şi cu alte sesizări, informaţii şi date obţinute în aceste zile, în care la noi efectiv s-a lucrat serios.”, a declarat Carmen Dan.
Ea a adăugat că este vorba despre aproximativ 2 terabytes de filmări, în care au suprinse persoanele violente, acestea fiind apoi introduse într-un proces de comparare şi identificare după fotografie sau imagine.
Urmare a incidentelor petrecute la manifestaţia publică din 10 august, 452 de persoane, dintre care 33 de jandarmi, au necesitat asistenţă medicală la faţa locului. Din totalul persoanelor, 70 au fost transportate la spital, 14 fiind jandarmi, 9 au rămas internate, cel puţin 24 de ore. Dintre cele 9 persoane spitalizate, 3 au fost jandarmi.
Până acum, a adăugat ministrul, Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violenţe, aceste persoane fiind surprinse în imaginile vizionate şi se află acum în acest proces de identificare.
„Faţă de acţiunile jandarmilor implicaţi în misiunea din data de 10 august a fost începută o verificare internă şi până în prezent au fost identificate cinci situaţii susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care nu au săvârşit acte de violenţă. Această activitate începută de Jandarmeria Capitalei va continua, iar rezultatul verificărilor va fi înaintat Secţiei Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului General, unde se instrumentează deja un dosar penal.
Chiar dacă iniţial s-a dorit ca adunarea publică din data de 10 august să fie una legală, protestul nu a fost asumat de niciuna din numeroasele organizaţii şi platforme civice care au iniţiat, susţinut şi promovat acest eveniment”, a precizat Dan.
Ministrul de Interne a prezentat apoi cronologia evenimentelor.
- Ora 13:55 – operaţionalizarea punctului de comandă din Piaţa Victoriei. „La acel moment existau două grupuri restrânse de protestatari, unul în Piaţa Universităţii şi altul în Piaţa Victoriei. Raportul precizează că la momentul instituirii dispozitivul a fost unul defensiv, jandarmii având ţinută de serviciu, cu mânecă scurtă, fără căşti pe cap şi echipamente de protecţie. Nu a existat, astfel, nicio intenţie de intimidare sau provocarea din partea Jandarmeriei”, a spus ministrul.
- Ora 16:00 – în punctul de comandă s-au prezentat prefectul Capitalei şi unul dintre viceprimarii Primăriei Municipiului Bucureşti.
- Ora 16:22 – apar primele manifestări violente.
- „Are loc forţarea cordonului de jandarmi şi se încearcă intrarea în curtea Guvernului României. În dispozitivul de jandarmi se aruncă cu pietre şi sticle de plastic. Acest moment doresc să îl explic în mod particular, pentru că relevă un tipar organizatoric. Este secvenţa când o masă de câteva sute de persoane ies din alveolă prin faţa Muzeului Antipa, blochează circulaţia rutieră, simulează intrarea pe Kiseleff, schimbă brusc direcţia de deplasare către clădirea Guvernului şi, ocolind perimetrul delimitat al alveolei, se îndreptă spre intrarea în curtea Palatului Victoria, dinspre strada Paris, pe artera rutieră, printre maşini, întrucât traficul rutier nu era restricţionat. Concomitent acestei mişcări, pe dispozitivul situat în faţa clădirii Guvernului se menţine o presiune constantă, astfel încât să nu se permită o regrupare a jandarmilor spre zona dinspre strada Paris. Pentru respingerea celor care intenţionau să intre în curtea Guvernului, Jandarmeria a utilizat substanţe iritant lacrimogene aflate în dotare. Abia acum dispozitivul se echipează cu mijloace de protecţie”, a detaliat Carmen Dan.
- La ora 16:53 – primul jandarm a fost rănit şi transportat la spital. „Deşi la acel moment erau întrunite condiţiile de a dispune intevenţia pentru restabilirea ordinei publice, conform Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea acţiunilor publice, jandarmii au optat pentru un mod de acţiune gradual, defensiv şi descurajant, reuşind încet, încet să replieze grupul de protestatari către alveola din Piaţa Victoriei, în locul iniţial de desfăşurare a protestului. Conform Articolului 17 din Legea 60/1991, în cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri sau alte bunuri de interes public sau privat”, a arătat ministrul.
- Ora 18:00 – comandantul acţiunii convoacă o scurtă şedinţă cu şefii de dispozitive pentru analizarea situaţiei. Potrivit raportului, la şedinţă a participat şi un procuror militar.
- La ora 18:48, precizează Carmen Dan, apar în Piaţă primelele persoane cunoscute ca făcând parte din galeriile de fotbal. Raportul menţionează că venirea acestora în perimetrul în care se desfăşura nu s-a făcut în grup organizat, ceea ce a împiedicat Jandarmeria să dispună măsuri de blocare a accesului acestora în Piaţă.
- „Manifestanţii paşnici au fost reticenţi în a se disocia de elementele agresive, astfel că misiunea de izolare şi de extragere a persoanelor violente a fost îngreunată şi chiar imposibil de realizat. Acest mod de acţiune a făcut ca persoane care manifestau paşnic să suporte consecinţele acţiunilor forţelor de ordine, aflate în încercarea de respingere a celor violenţi, prin utilizarea de gaze iritant lacrimogene. (…) Acolo au fost semnalate persoane care spărgeau pavajul şi bordurile din zonă, pentru a arunca cu bucăţi din acestea spre forţele de ordine”, a afirmat Carmen Dan.
- Ora 20:00 – comandantul acţiunii prezintă prefectului situaţia, informându-l cu privire la necesitatea unei intervenţii pentru restabilirea ordinii publice şi, în acest context, prefectul îşi exprimă acordul cu privire la o astfel de acţiune.
La ora 21:30 – se conturează un grup de persoane violente în zona Bulevardului Iancu de Hunedoara, cunoscut ca făcând parte din galeriile de fotbal. „S-a dispus constituirea unui dispozitiv pentru izolarea grupului de suporteri care se manifestau violent, însă, din cauza celor care nu s-au delimitat de persoanele agresive, acţiunea nu a reuşit. Separat de violenţele de la nivelul zonei de contact cu dispozitivul de jandarmi, au început acţiuni de vandalizare în mai multe zone ale pieţei, cum ar fi distrugerea mobilierului stradal din zona Muzeului Antipa”, a spus ministrul.
Carmen Dan a mai povestit că, la ora 22:53, Dispeceratul 112 semnalează că în zona unui fast-food, din Calea Buzeşti, un grup de persoane se manifestă violent, condiţii în care DGJMB solicită intervenţia poliţiei, întrucât nu aveau pe moment posibilitatea să ajungă în zona respectivă.
În primă fază, au fost direcţionate în zonă două echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Poliţia Capitalei, ulterior, în scurt timp, în sprijinul acestora venind alte două echipaje. În jurul orei 23:01, echipajele ajunse raportează că nu există acte de violenţă sau vandalism în zonă, fapt pentru care li se transmite ordinul să se retragă.
Între timp, echipajele sunt blocate de mulţimea de oameni care înconjoară maşinile şi, astfel, se solicită sprijinul Jandarmeriei. În dinamica acestei situaţii, alte trei echipaje ale Poliţiei care sunt direcţionate către acea zonă sunt blocate în zona Pasajului Victoria. La solicitarea Poliţiei, două detaşamente de jadarmerie sunt direcţionate dinspre Palatul Victoria către echipajele de poliţie blocate în zona fast food-ului. Acesta este momentul când cei doi jandarmi, un bărbat şi o femeie, sunt izolaţi de restul detaşamentelor şi sunt atacaţi, fiind sustras pistolul unuia dintre ei.
Ora 1:15 – ordinea publică a fost restabilită.
„În legătură cu folosirea gazelor lacrimogene, raportul cuprinde tipurile de substanţe iritant lacrimogene folosite, respectiv, cele de tip OC şi CS. Aceste substanţe sunt omologate, distribuite de fabricanţi autorizaţi şi au certificate de conformitate, aceste aspecte fiind confirmate deja de către Parchet. Substanţe de acest tip sunt utilizate şi de alte forţe de ordine din lume.
În ceea ce priveşte persoanele civile, majoritatea au reclamat expunerea la gaze iritant lacrimogene.
Dacă Jandarmeria are o lege care prevede dreptul de a utiliza substanţe iritant lacrimogene şi echipamentul de intervenţie din dotare, nu există o lege care să dea dreptul protestatarilor să folosească pietre, bări metalice sau alte obiecte contondente în timpul unui protest”, a mai precizat ministrul Carmen Dan.