Conform primelor teste ADN, oasele găsite în curtea suspectului de de la Caracal, Gheorghe Dincă, sunt de OM, inclusiv hainele, bijuteriile și părul ar aparține Alexandrei.
- Medicii legiștii au confirmat, după primele rezultate ADN, că oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă, principalul suspect, sunt de om – insemnând că ar putea fi aduse noi acuzații, cum ar fi cea de omor deosebit de grav.
Mai mult decât atât, conform unui al doilea test ADN a arătat că hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei.
Anchetatorii au anunțat că este nevoie însă de noi teste pentru a stabili identitatea victimei, asta deoarece oasele umane găsite sunt alterate.
Anterior, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a spus că a fi vorba și de un scoci cu care fetei i-a fost lipită gura.
Ieri, mama Alexandrei a declarat că încă speră ca fata ei să fie în viață și așteaptă rezultatele ADN: „Inima îmi spune că trăiește”.
„Sperăm să găsim fata în viață. Avem această speranță. Așteptăm rezultatele probelor de ADN. Noi sperăm ca fata să fie în viață și pentru că cel învinuit nu a recunoscut vreo faptă. Sper să primim vești bune”, adăugat ea.