Ministrul Justiţiei a anunţat, duminică, în exclusivitate la Romania TV, că are draftul ordonanţei prin care se vor putea contesta toate sentinţele decise de completurile de cinci judecători constituite nelegal.
El a precizat că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care să se extindă termenul contestaţiei în anulare, de la 30 de zile în prezent, la toate cazurile în care completul care a judecat a fost constitut nelegal.
„Dăm OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnați de către complete nelegal constituite și vor putea face contestație în anulare, repuși fiind în termen prin ordonanță, iar instanța, în complet legal constituit, va judeca”, a declarat ministrul Justiţiei. Astfel, ar exista baza legală să se anuleze toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014, a declarat Tudorel Toader, potrivit romaniatv.net.
Luni, premierului Viorica Dăncilă o analiză privind consecinţele Legii recursului compensatoriu, precum şi propuneri de îmbunătăţire a situaţiei.
El a precizat că Ordonanța de urgență este pregătită. „Nu decid eu momentul când o dăm. Eu propun soluția. Am făcut draftul de ordonanță, iar premierul Viorica Dăncilă va decide. Eu cred că trebuie în cel mai scurt timp posibil”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Curtea Constituţională a admis, în 7 noiembrie, sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători judecători.
Curtea a anunţat că a admis sesizarea formulată de prim-ministru şi „a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013”.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 23 noiembrie, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării acestei hotărâri, procesele aflate pe rol la aceste completuri fiind suspendate. Curtea de Apel Bucureşti a admis, astfel, acţiunea depusă în instanţă de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a contestat tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, în 28 noiembrie, Adunarea Generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a transmnis că există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători care nu-şi pot desfăşura activitatea, iar la şedinţele din 3 şi 10 decembrie se vor prezenta judecătorii din completurile extrase în luna noiembrie. Aceştia, însă, vor acorda noi termene de judecată.