BREAKING NEWS / UCIGAȘUL POLIȚISTULUI s-a SPÂNZURAT

Ucigașul polițistului din Timiș, Marcel Lepa, a fost găsit mort în arest, luni dimineață.

  • La data de 10.06.2019, în jurul orei 06:40, numitul Lepa Ionel Marcel, cercetat pt. uciderea polițistului din cadrul IPJ Timiș, a fost găsit spânzurat în camera de arest de la Penitenciarul Timișoara iar un echipaj medical a constatat decesul, transmit autoritățile.

Ionel Marcel Lepa era închis singur în camera de arest și a fost descoperit de angajații penitenciarului în jurul orei 6.30. Bărbatul s-a spânzurat în baia celulei. Personalul medical al penitenciarului a fost cel care a intervenit în prima fază, până la sosirea unui echipaj de ambulanță.

”Luni, 10.06.2019, în jurul orei 06.30, personalul medical al Penitenciarului Timișoara a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care a săvârșit un act de suicid prin, spânzurare în grupul sanitar al camerei de deținere.

Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de membrii echipajului SMURD, aceștia au constatat decesul la ora 7.15.
În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a anunțat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanșat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului” se arată într-o informare transmisă de penitenciar.

Marcel Lepa fusese arestat preventiv vineri, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, aflate în concurs real şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare