Breaking News / Un alt deputat părăseşte PSD; majoritatea din Camera Deputaţilor – în pericol

Deputatul PSD de Timis, Adrian Pau, a anunţat sâmbătă că a demisionat din PSD si a anuntat ca trece la Pro Romania. Numarul parlamentarilor Pro Romania se ridica astfel la 20, fiind mai multi decat cei ai ALDE.

„În urmă cu un an și jumătate, conducerea Partidului Social Democrat a decis să adauge o filă neagră în istoria politicii românești și și-a dat jos propriul guvern în urma unei moțiuni de cenzură, una pe care nu am susținut-o și am refuzat să o votez. De atunci, PSD a luat-o pe un drum greșit și s-a abătut de la principiile și ideile care ne-au adus de-alungul anilor atâtea victorii în luptele politice. Spuneam încă din luna iunie a anului 2017 că mergem într-o direcție greșită, dar nu am fost ascultat”, a precizat Adrian Pau pe Facbook.

În tot acest timp, a arătat el, a sperat că lucrurile se vor îndrepta și „că va reuși să ne respectăm principiile, dar mai ales promisiunile electorale, cele pentru care milioane de români ne-au votat”.

„Din nefericire, speranța mea s-a năruit, dar nu numai a mea, ci a foarte multor români care au crezut în programul de guvernare al Partidului Social Democrat și ne-au mandatat pentru a-i reprezenta cu încrederea că vom îndrepta multe lucruri. Într-un partid în care delictul de opinie este pedepsit până la excludere, într-un partid în care contează o singură voce și un singur interes, nu se poate coabita. Am decis ca de astăzi să mă alătur echipei Pro România, o echipă în care cred și în care se regăsesc mulți dintre prietenii alături de care am luptat în 2016 pentru scorul istoric reușit de PSD.

psd pro romania deputatiPlecarea mea la Pro România nu înseamnă abaterea de la principiile social-democrației ci, din contră, o luptă pentru consolidarea lor. Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în toți acești ani și îi asigur că rămân același om pe care pot conta mereu”, a mai afirmat Adrian Pau.

Printre cei care s-au alăturat Pro România în ultimele zile sunt fostul premier Mihai Tudose, fostul şef al Comisiei SRI, Georgian Pop,  deputatele Oana Silvia Vlăduca și Corina Bogaciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare