Breaking News / UPDATE Ion Iliescu – internat de urgenţă cu diagnostic de pericardită şi operat; Fostul preşedinte este în stare stabilă

Ion Iliescu, în vârstă de 89 de ani, a fost internat, luni, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu” din Capitală. Fostul preşedinte a fost operat luni seara şi se află la terapie intensivă, şi are o evoluţie bună, fiind în stare stabilă, potrivit Antena 3.

Ion Iliescu se află internat la secția ATI de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Fostul președinte a fost mai întâi la Spitalul Elias, unde a venit cu propriul autoturism, plângându-se că are probleme respiratorii.

El a fost trimis cu ambulanţa la Institutul CC Iliescu, după ce doctorii de la Elias au constatat că în această dimineaţă nu se simţea bine.

  • Diagnosticul a fost de pericardită hemoragică. 

Medicul Sorin Oprescu a susţinut că inflamația nu are legătură cu stenturile lui pe care fostul preşedinte le are.

Pericardita este, de fapt, o inflamare a pericardului, adică a celor două straturi subțiri de țesut care înconjoară inima, o țin în loc și o ajută să funcționeze.

Știrea inițială:

Ion Iliescu – internat de urgenţă cu diagnostic de pericardită

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare