Bucureşti: Zeci de percheziţii la o grupare care distribuia droguri inclusiv elevilor din licee din Capitală

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, fac luni 23 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, într-o cauză ca are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. Membrii grupului ar fi comercializat droguri inclusiv în licee din Capitală. Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că unii dintre membrii grupului ar proveni din familii înstărite, iar părinţii unora dintre ei ar ocupa funcţii în instituţii ale statului, transmite News.ro. 

 

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2022, membrii grupului ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din Bucureşti.
Până la acest moment, pe parcursul percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite diferite cantităţi de cannabis, cocaină şi ketamină,  precum şi  comprimate de Xanax. Peste 20 de persoane urmează a duse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare