„CDR2020” PNL-USRPLUS-UDMR-Cîțu continuă politica catastrofală de împrumuturi galopante la dobânzi uriașe, susșine deputatul PSD Marius Budăi.
„30 de ani vom plăti toți cetățenii români guvernarea pe datorie impusă de coaliția de dreapta. Chiar din prima zi lucrătoare a noului an, guvernul Cîțu a cerut băncilor încă 1 miliard de euro împrumut. În 2020, fantasticul Cîțu, ca ministru al Finanțelor, a îndatorat țara cu 164 miliarde de lei, adică 34 miliarde de euro. 1078 de euro pe secundă! Aceste este nivelul șocant la care au ajuns împrumuturile în guvernarea Iohannis-PNL&Co! Este imens și nimeni nu știe ce s-a făcut cu acești bani pentru că ni se spune că bani de salarii, pensii și alocațiile copiilor nu sunt și, la fel, bani de investiții nu sunt „,a scris Budăi pe Facebook.
El spune că „și mai grav este că România se împrumută la extern la dobânzi de 38 de ori mai mari decât media UE„.
„Dobândă România-3,04% vs media UE27-0,08%, la împrumuturile pe termen lung. România, în guvernarea actuală, plătește dobânzi de 15 ori mai mari decât Bulgaria (0,2%), de 19 ori mai mari decât Lituaniei (0,16%), de 4 ori mai mari decât Grecia (0,75%). Jumătate dintre țările UE 27 se împrumută la dobânzi negative pe termen lung. Peste 1 miliard euro, anual, vor plăti SUPLIMENTAR populația și companiile prin taxe si impozite în contul dobânzilor și comisioanelor suplimentare la avalanșa de împrumuturi făcute de Vasilică Cîțu„, a adăugat fostul ministru.