Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Marius Constantin Budăi a scris, marți seară, pe Facebook, despre execuția bugetară la nouă luni ale anului 2018, în care 91% din deficitul bugetar provine din creșterea investițiilor.
„In primele noua luni, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 13,6% in termeni nominali fata de aceeasi perioada a anului anterior si cu 8,5% in termeni reali. Astfel, cresterea veniturilor bugetare a fost de peste doua ori mai mare decat cresterea economica, ceea ce confirma faptul ca avem o economie care creste sustenabil si produce venituri substantiale”, a scris Marius Constantin Budăi, pe Facebook.
Deputatul PSD a adăugat că în primele nouă luni ale anului 2018, veniturile bugetare totale au crescut cu 24,5 miliarde lei fata de aceeasi perioadă din 2017.
„Unul dintre cele mai importante impozite din bugetul consolidat este TVA iar colectarea acestuia a cunoscut o imbunatatire consistenta in ultimele luni. În termeni nominali, fata de aceeasi perioada a anului anterior veniturile din TVA au crescut cu 9,0% fata de perioada ianuarie-septembrie 2017, fiind peste cresterea consumului. In termeni reali, cresterea incasarilor din TVA a fost in primele nouă luni de aproximativ 4%, situandu-se la nivelul ritmului de crestere a economiei. Sumele primite de la UE ca plăți și finanțări aferente cadrului financiar 2014-2020 au crescut cu 1,74 miliarde lei în primele 9 luni 2018 fata de aceeasi perioadă a anului trecut fiind mai mari cu 23,3%”, a precizat Marius Constantin Budăi.
De asemenea, social-democratul a precizat că din punct de vedere al cheltuielilor una dintre cele mai importante categorii este reprezentata de cheltuielile de personal, iar acestea au inregistrat de la inceputul anului o crestere de 25,3% fata de aceeasi perioada a anului anterior, creșterea fiind determinată de majorările salariale din sistemul bugetar, mai ales din invatamant si sanatate.
„Acestea nu reprezintă o cheltuiala ci o investitie pe termen lung in capitalul uman si in cele mai importante domenii ale unei economii. Este cea mai rentabilă investitie care se poate realiza din fonduri publice.
O alta categorie de cheltuieli din bugetul consolidat care are un impact semnificativ asupra dezvoltarii pe termen lung prin efectele sale de multiplicare este reprezentata de cheltuielile pentru investitii. Aceste cheltuieli, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe au crescut cu 26% in primele nouă luni ale anului 2018 față de aceeași perioadă a anului trecut. In plus, cheltuielile de capital ce reprezinta investitiile din bugetul de stat au crescut cu 47% fata de aceeasi perioada a anului trecut.”, a subliniat deputatul PSD.
Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a adăugat că, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finantelor in primele nouă luni ale anului, executia bugetului consolidat a condus la un deficit de 16,8 miliarde de lei adică un deficit de 1,77% din PIB, iar cheltuielile pentru investitii au fost de 15,2 miliarde lei. Deci, 91% din deficitul bugetar s-a realizat pe baza de investitii, ceea ce inseamna ca deficitul bugetar este unul calitativ, ce genereaza efecte de multiplicare in economie.
„Un deficit de doar 1,77% in primele nouă luni creeaza premisele inregistrarii unui deficit de sub 3% la sfarsitul anului. Astfel, dupa multi ani, deficitul bugetar se realizeaza progresiv, in timp, si nu dintr-o data, in ultima luna a anului.”, a conchis deputatul PSD.